Curs Managementul proiectelor

Cursul oferă suport științific pentru bursierii doctoranzi și postdoctoranzi, studenți și masteranzi în domeniul managementului de proiect. Cursul cuprinde și aspecte legate de mediul înconjurător, precum: prevenirea poluării, dezvoltarea durabilă în elaborarea instrumentelor, metodologiilor, produselor, proceselor și tehnologiilor. Cursul este adaptat pentru actualul context, în care România a devenit stat mebru al UE, fiind la debutul alocării fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014 – 2020. Prezentele note de curs îşi propun să vină în sprijinul studenţilor cu o perspectivă pragmatică şi concordantă cu actualele cerinţe ale instrumentelor de finanţare alocate pentru ţara noastră, astfel încât, cei care doresc să participe la accesarea acestor fonduri să deţină noţiunile de bază, precum şi unele deprinderi specifice pentru a parcurge etapele formale şi a înţelege şi mecanismele informale, aşa numitele „reguli nescrise”, ale obţinerii unor contracte finanţate din fonduri europene.https://www.scribd.com/doc/261954684/Curs-Managementul-Proiectelor

Sinteza acestui curs de Management de proiect se găseste la https://ro.scribd.com/document/535897486/Sinteza-curs-Management-de-proiect


Comments

comments powered by Disqus