Brindusa Covaci este unul dintre autorii lucrării Managementul proiectelor europene (ceilalți doi autori sunt Anca-Cristina Grecea și Constantin Stoican). Brindusa Covaci este expert în cadrul proiectului Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească, POSDRU/159/1.5/S/140106 al Institutului de Economie Mondială - Academia Română, cercetător senior în cadrul Advancement of Scholarly Research Center - New York, coordonator de volume la Institutul Național de Cercetări Economice - Academia Română și editor de volume publicate la Harvard, Cambridge, etc.